Cum alegeti candy bar-ul pentru petrecerea voastra: tips and tricks
Organizarea unei petreceri necesita multa atentie la detalii si dedicare. Este greu sa satisfaci asteptarile tuturor invitatilor.
Sigur ati cautat deja fotografii cu candy-bar-uri si ati vazut cât de popular a devenit acest trend. Adevarul este ca doar un candy bar executat corect poate da viata unei petreceri, asa cum un candy bar aranjat in graba poate distruge atmosfera din jurul lui. Indiferent daca planuiti o petrecere aniversara, un baby shower sau o nunta, infiintarea unui candy bar este o solutie dulce si de efect.
Alegeti o tema pentru candy bar
Nu exista candy bar fara o tema care sa ii defineasca aspectul. Daca este o petrecere pentru un bebelus fetita, tema poate sa fie cu inspiratii din desene animate, ursuleti, stelute sau inimioare. Daca este o nunta, temele sunt diverse: de la teme naturale cu aranjamente tip buturuga sau pietre, pâna la teme sofisticate, cu cristale si pene de strut.
Alegerea culorilor potrivite
Alegerea unei palete de culori in ton cu restul aranjamentelor petrecerii este esentiala. Daca pentru un botez de baietel cel mai des alegem albastru, pentru o nunta putem alege culorile aranjamentelor florale, ale imbracamintei scaunelor ori chiar culorile preferate ale mirilor. Nu este obligatoriu sa va limitati la o singura nuanta, ci puteti alege un spectru de culori care merg bine impreuna.
Forme si dimensiuni diferite
Este important ca atât bomboanele alese cât si recipientele de pastrare sa aiba dimensiuni diferite. Alegerea unei game potrivite de forme si marimi poate adauga dimensiune si inaltime spatiului creat. Borcanele transparente sunt perfecte, dar puteti alege si vaze inalte pe care sa le umpleti cu fructe si flori, bomboane sau macarons.
Varietate de bomboane
Este minunat daca barul de bomboane este atragator din punct de vedere vizual, dar acesta trebuie sa suscite interesul invitatilor si sa fie distractiv. Alegerea unei varietati de bomboane este un lucru important. Verificati intreaga lista a furnizorului si alegeti bomboane de ciocolata, bomboane gumate moi, bomboane tari si mini-prajituri cât mai diverse.